despre viata prin fotografie

Monday, June 22, 2015

Alone in the city

1 comentarii CopyRight AnDRAW at 10:35:00 AM

Alone in the city

teaser:

Thursday, September 25, 2014

Romania asa cum o vad eu

2 comentarii CopyRight AnDRAW at 6:52:00 PM

Thursday, June 20, 2013

3 comentarii CopyRight AnDRAW at 3:50:00 PM

Discuţia asta mi-a fost inspirată de Gelu Colt (La printarie), prin postarea lui de pe Mirajul Fotografiei (Facebook), discuţie la care au participat mai mulţi:

https://www.facebook.com/groups/mirajul.fotografiei/permalink/580215188667590/

“Fotografia alb negru câştigă din ce în ce mai mult teren în detrimentul fotografiei color. Să fie oare o întoarcere în timp, o modă de moment? Uneori sunt mai spectaculoase dar de cele mai multe ori mie-mi dau o notă pesimistă pe lângă dramatismul care emană din mai toate fotografiile. Nu-mi amintesc să fi vazut o fotografie alb-negru cu un zâmbet larg.”

Din punctul meu de vedere, fotografiile a/n nu sunt triste deloc. Nici cele color. Fotografiile prezintă o bucăţică de lume privită prin ochii fotografului. Dacă fotograful vrea să arate ceva urât, o poate face la fel de puternic şi color şi alb/negru. Îmi imaginez că gunoaiele pozate color sunt la fel de triste şi puternice ca şi atunci când sunt sunt trase a/n. Cred, de asemenea, că anumite poze se văd mai bine a/n iar altele color. Când prelucrezi o poză a/n (azi, când este doar o opţiune de prezentare) vrei să scoţi din joc culoarea, vrei să simplifici mesajul sau mai degrabă calea privitorului către mesaj. Dai creierului mai puţin de procesat, înlături ce nu e necesar în viziunea ta. Cam ca şi cropul în jurul subiectului. Când vrei să pui mesaj şi în culoare... pui mesaj în culoare.

Îmi imaginez că poza asta nu avea acelaşi impact color:

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=434508479981868&set=a.226538517445533.46068.222985651134153&type=1&relevant_count=1

şi nici asta alb-negru:
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=434936726605710&set=a.226538517445533.46068.222985651134153&type=1&relevant_count=1

Monocrom câştigă teren ca o opţiune de prezentare dar nu sunt convins că toţi ştiu ce fac când se duc în direcţia fotografiei a/n...

[O.D.: Culoarea nu există . Este doar o impresie în capul nostru, o informaţie pe care creierul o adaugă peste o imagine A/N . Aşa că , îţi trebuie o justificare şi o motivaţie pentru o abordare color. Altfel..... "colorata mâine-i gata ".]

Aşa este: culoarea e "doar o impresie în capul nostru"! Dar oare nu asta e toată viaţa noastră, una a impresiilor? E mai important ce credem decât ce ştim şi e dovedit ştiinţific, dorim ca fotografia noastră să impresioneze, ne lăsăm conduşi de emoţii măcar din când în când ca să nu devenim maşini. Deci culoarea e şi ea importantă în viaţa noastră. Tot ce spun e că e mai simplu să o foloseşti, e mai justificat să o foloseşti (culoarea). Iar justificarea vine din faptul că vedem colorat, simţim colorat, percepţiile sunt lumea noastră fie că vrem, fie că nu. Să scoţi culoarea fară un motiv e ca şi când ai renunţa la un simţ fară o justificare.

Culoarea e parte din lumea noastră. Ne e natural cu ea nu fără ea. Eu spun că să o elimini fără motiv, e ca şi când ţi-ai arde papilele gustative fără motiv. Să treci o poză în a/n implică eliminarea culorii. Ca să faci asta trebuie să ai un motiv. Cel mai bun e ca să se „ascută” celelalte simţuri şi să ajungi la mesaj direct, fără să te „încurci” de culoare.

Percepţiile sunt subiective, dar TOATĂ viaţa noastră e bazată pe cele 5 simţuri! TOATĂ! Adică toată viaţa noastră e bazată pe percepţii. Adică toată viaţa noastră e SUBIECTIVĂ. Trăim în propriul punct de vedere, în propriul punct de staţie, nu în al altuia. Problemele de comunicare apar din cauză că uitam că punctul nostru de vedere e SUBIECTIV şi PERSONAL şi îi dăm valoare de ADEVĂR ABSOLUT. CREDEM (şi ce putere are a crede!) că noi avem dreptate iar celălalt nu.

...Dar întorcându-mă la subiect... gusturile noastre, simţul nostru artistic (şi atenţie, e un simţ nu o ştiinţă) sunt alterate de percepţiile noastre. Şi cum văzul (colorat! Sic!) e unul dintre simţuri iar fotografia se bazează pe acesta, ne e natural să pricepem o fotografie color. Din cauza asta nu e nevoie să desaturam pozele. Doar că trebuie să fim conştienţi că privitorul ia în considerare culoarea (conştient sau nu) şi astfel o valorează. Dacă informaţia respectivă (cea de culoare) nu e necesară pentru transportarea mesajului, şi mai ales dacă îngreunează descifrarea mesajului, atunci e bine să o scoatem din pozele noastre. Altfel e natural să fie acolo şi e bine să o lăsăm. ...Eu unul, deşi avertizat de aceste considerente, mă las implicat emoţional şi uneori oscilez între a posta o poză în varianta color sau în cea alb/negru (monocrom). Nu vi se întâmplă la fel niciodată? Când însă priveşti poza altuia, înainte să te implice emoţional, din considerente pur estetice, poţi spune instant dacă preferi varianta monocromă sau cea color. În momentul doi, deja începi să judeci implicând conştient ceea ce ştii deja şi s-ar putea să îţi schimbi opinia...

Poate tocmai pentru că suntem obişnuiţi să vedem color, o poză a/n ne impactează mai tare uneori. Asta înseamnă, după mine, tocmai că forma de prezentare (a/n sau color) e doar un instrument de livrare a mesajului, nu un mesaj în sine. Dacă ne-am poziţiona în timp în vremea în care filmul era a/n, fotografia era predominant a/n, probabil că nu ne-ar mai impacta la fel, probabil că ar fi doar ceva firesc şi natural, iar excepţia, extraordinarul care să ne impacteze ar fi exact colorul.

Acum, referitor la a şti înainte de a declanşa dacă va fi a/n sau color... cred că ar fi bine să poţi face asta, dar mai cred că numai cei care au o vastă experienţă în a/n pot cu adevărat să vadă asta înainte de a declanşa. Cred că dacă eşti obişnuit să vezi color, a/n nu poate veni ca o premoniţie înaintea declanşării, ci trebuie să fie rezultatul fie al unei analize culte, erudite chiar, fie ca o alegere impulsivă, estetică, dar oricum, trebuie să se întâmple în faza de postprocesare. (încă un argument pentru a trage raw!) Unul care e obişnuit să tragă doar a/n e în măsură să vadă dacă se pretează cadrul sau nu la asta înainte să declanşeze. Pentu noi, ceilalţi, majoritatea, cei care mai tragem şi color şi care suntem „setaţi” să vedem lumea color, e dificil să vedem cadrul a/n înainte de a declanşa. Spuneam că noi, doar în postprocesare putem să luăm hotărârea corectă de a trece în a/n o poză şi asta fie în baza educaţiei, deci raţional, cu scop clar, fie doar impulsiv, pentru că aşa ne place mai mult, aşa o simţim. Altfel, dacă o luam înainte şi tragem a/n, e doar noroc dacă ne iese.

Cineva a adus ideea că nudul artistic se pretează mai bine la monocrom, că cel puţin în acest caz e vorba de predestinare. Nu sunt de acord. Cred că vulgaritatea şi pornografia stau în ochii şi în sufletul artistului şi al privitorului, deopotrivă. Am văzut fine art nude şi monocrom şi color, la fel cum am văzut şi pornografie şi color şi monocrom.

Cred că se impune să (îmi) trag o concluzie (în cap):

Alegerea formei de prezentare a unei poze, monocrom sau color, ţine de mesajul pe care vrem să îl inducem. Trebuie să ţinem cont că astăzi, când lumea s-a obişnuit să „vadă” color, a/n tinde să dramatizeze, să inducă ideea de „diferit”, uneori de „pur”, de „nealterat”, alteori de „serios”, poate „trist”, „negativ”, „grav”, dar că în final, e doar un mijloc artistic şi poate induce şi ideea de viaţă, veselie, optimism prin chiar serviciul de antiteză. Şi mai concluzionez că trecerea în a/n nu te scuteşte de greşeală, nu te face „mai artist” în exprimare.

Wednesday, January 09, 2013

despre veveriţele din parcul IOR

1 comentarii CopyRight AnDRAW at 4:06:00 PM

Era odată în acest parc o epavă de avion care funcţiona ca şi cofetărie pentru "pitici". Se numea Chip şi Dale. Din ea, în timp, au rămas doar veveriţele celebre. :)