duminicale

 „Iertate sunt păcatele ei, căci mult a iubit.

Iară cine iartă puțin, iubește puțin.”

Ev. Luca 7, 36-50

-Cuvinte duminicale și de fiecare zi-

 

Sunt și eu, Doamne, ca toți ceilalți,

Tu îmi cunoști toate poverile grele,

Din ele zilnic Tu mă înalți

Și pui rugăciunea pe buzele mele!

 

Ca un copil, care veșnic mă știu,

Niciodată nu merg singur pe cale,

Aud pretutindeni glasul Tău viu-

„Iertate sunt toate păcatele tale!”

 

Sufletul meu amiroase a mir,

El nu Te-a hulit niciodată,

Alte averi nici nu am în chimir,

Doar Poezia ce mi-a fost dată...

 

Om și eu, Doamne, ca toți ceilalți,

Dragostea mea nu cunoaște ce-i ura,

Alții ca mine sunt mult mai înalți,

Dar mulțumit cu cât mi-e statura...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Degeaba-mi spune gândul: nu te teme!

Și totuși, târziul e-atât de aproape!

Oricâtă Dragoste ar fi să ne cheme,

De el nu poate nimenea să scape!

 

Cu Poezia stau și îmi petrec,

Ce sfântă-i, precum aburul de pâine!

Toate trec din lume, toate trec,

Numai cuvântul dintre noi rămâne.

În lumea asta orișice poveste

În nerostirea ei nu e deplină,

El de la început a fost și Este,

Fără el lumina nu-i Lumină...

Duminică, 29 Martie 2026

 

Trece vremea, vremea trece oare?

Nu știu adevărul nicidecum,

Martie e gata de plecare,

Aprilie, Prierul, e pe drum...

 

E rece noaptea, rece și adâncă

Și luna parcă-i obosit străjer,

Frunza nu e împlinită încă,

Nici stelele nu au odihnă-n cer.

 

Greierii nu cântă, dinspre zare

Nu se-aude cip de rândunele,

Trece vremea, trecerea mă doare,

Cât de devreme-s gândurile mele!

 

Sufletul meu în liniște se scaldă,

Parcă și el tânjește după ploi,

Pune-mi mâna ta pe frunte, caldă,

Să-nmugurească Dorul dintre noi...

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

 

Se-aude azi cum glăsuiește

Blestemul din părinți în plozi:

El, Nero, n-a murit, trăiește

În lumea plină de...nerozi!

„Numărătoarea” nu-i un joc,

Până la trei îngust e vadul,

Ce drag i-a fost cuvântul „foc!”

Să ardă mistuit ca iadul...

28 Martie 2026

 

Oricâtă mi-a fost viața de soldată

Cu tine în tranșee, Poezie,

N-am înțeles războiul niciodată,

Nici măcar în joaca din pruncie!

 

M-am întrebat mereu, de unde vine,

Gândul acesta ce nu-l pot ierta,

Cum să ucizi pe cel de lângă tine,

Pe cel ce merge înaintea ta?

 

Pe omul plin de gloanțe nu-l suport,

Precum n-am suportat nicicând minciuna,

Cum să stai pe locul unui mort

Când Viața pe pământ e numai una?

 

Tot mai aproape-i de cuvânt ivărul,

Și întrebarea fără de răspuns,

Ah, banul, blestematul! Adevărul

Stă-n buncărul Poemului ascuns...

                    * * *

Am urât armele, le urăsc și acum,

Citeam „Moartea căprioarei” plângând,

Pușca aceea cu mirosul de fum

Îmi stăruie ca un ghimpe în gând...

 

Cuvântul „arme” pe suflet m-apasă,

Nu m-am jucat niciodată cu ele,

În toată Copilăria mea de Acasă

Altele erau jucăriile mele,

 

Cu păsări, cu stele, acolo la țară

Îmi cioplea tata din lemn piramide

În care m-ascundeam de urâtul de-afară,

O armă, oricare, întotdeauna ucide!

 

Trăiesc o vreme tot mai în derivă

Și Cerul parcă s-a schimbat la față,

Am urât armele și moartea deopotrivă,

Ce sfântă e Dragostea mea pentru viață!

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

„Fie mie după cuvântul tău.”

Ev. Luca 1, 38

 

Sulița vremii ce-aproape-i de coaste!

„Răstignește-L!” Se-aude de zor,

Sunt sătul de-atâtea vești proaste,

Tu le știi, Doamne, vestitorii lor!

 

În ochii Poeziei se răzbună

Versurile mele supărate,

Dă-ne, Îngere, Vestea cea Bună,

Să se bucure-adâncul și tăriile toate!

Miercuri, 25 Martie 2026

 

Bună-Vestire, Sfântă Sărbătoare,

Cum sfânt e Aerul dintre inele,

Lumea e plină de vești murdare,

Ce harnici sunt semănătorii de ele!

 

Împilat adevărul e-atât de crud!

Ziua întreagă și până spre ziuă,

Zvonuri ciudate peste tot se aud,

Lovindu-mi auzul, ca apa în piuă...

 

Se-ntunecă Soarele în zările-albastre

Și omenirea e-n prag de eclipsă,

Războaie, cutremure, știri false, dezastre,

Ce-aproape suntem de Apocalipsă!

 

De-aceea, Te rog, în fiecare an,

Când plânge via și la mine-n grădină,

Copilului Tău, Doamne, niciodată orfan,

Lasă-mi Bucuria Vestită să vină!

                         * * *

Eu știu c-această Veste îi tulbură pe unii

Ce nu mai cred în tine și-n îngerul Gavriil,

În lumea, cea de astăzi, au spornicit nebunii

Și-n sfintele lăcașuri s-au furișat tiptil...

 

Ei plini de neputință scrâșnesc din dinți mereu

Când eu îmi scriu poemul cernut dinspre lumină,

Marie, Născătoare de Fiu de Dumnezeu,

În fața jertfei tale genunchii mei se-nchină!

 

Tu, Eva noastră nouă, în veci ascultătoare,

Cu ochii plini de lacrimi spre noi acum privești,

Chiar dacă Răstignirea pe cruce te mai doare,

Ce-aproape-i Învierea și cât de Maică-mi ești!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Leonardo da Vinci-Buna Vestire

 

 

E ziua dinaintea Bunei Vestiri!

Tresaltă cuvântul de bucurie

în pântecul inimii mele,

pentru tine, Marie,

cea de aici

și de dincolo de stele!

Auzind

Glasul Îngerului

tu ai crezut

în ea,

în Vestea aceea,

dintre toate

cea mai deplină,

când femeia

din numele

tău

s-a umplut de lumină...

„Vei naște fiu

și vei chema numele lui

Iisus”

din sufletul tău

de Fecioară!

„Vestea” întotdeauna vine

de sus

și poezia

de-acolo coboară...

 

Înverzește de dragoste pădurea de-acasă,

Cât de mult i-am iubit primăvara din crâng

Și iarba aceea, cu Dorul de coasă,

În brazde prelungi să o strâng!

 

Pe dealuri pașii mei risipiți mă adună,

Văzduhul întreg e-atât de flămând!

Pe Copilul de-atunci, cu mieii-mpreună,

Îl aud cum îmi zburdă prin gând...

 

Mama frământă aluat pentru mâine

Cu mâinile ei, ca o boare subțire,

Doamne, ce sfânt e mirosul de pâine

Și cât de aproape e Buna Vestire!

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

 

 

Fără ele ce târziu e-n lume!

În zadar și sterp e orice gând,

Cine le-a dat întâia oară nume,

Fie-n veci de Dragoste flămând!

 

Duhul lor ce tainic mă-nfioară,

Îți mulțumesc, Părinte, că sunt viu,

Cu ele începe orice primăvară,

Fără ele n-aș putea să scriu...

 

Mă uit și m-amintesc în ochii lor...

Niciodată nu mi-au fost geloase,

Toate poartă-n ele-același Dor,

Toate trei la fel sunt de frumoase.

Luni, 23 Martie 2026

 

Eu am văzut o floare de dragoste plângând,

Cu bucurie sfântă, cu ochii plini de rouă,

Mă miruie lumina pe suflet și pe gând,

Vederea ne-a fost dată de-atâtea ori și nouă!

 

Slăvită fie pururi minunea ființei tale,

Cu ea orice durere pe lume o învingi

Vai, câtă frumusețe ascunsă-ntre petale,

C-adeseori în viață ți-e teamă s-o atingi!

 

Aici, în lumea asta, la vreme mi-au fost date

Femeia, Poezia și Floarea, toate trei,

Acum când mâna scrie cuvintele „ciudate”

Tu stai și-asculți lumina cum cântă-n ochii mei...

 

Nicolae Nicoară-Horia