Alexandra Dariescu: originalitate și virtuozitate
«Între tradiție și avangardă, Alexandra Dariescu nu doar că și-a imaginat un nou capitol în arta sunetelor, dar l-a și proiectat pe unele dintre cele mai renumite scene ale lumii. Este artista care a scos pianul din tiparele cunoscute și l-a așezat într-o lume plină de mister. În acel univers, muzica, animația 3D și baletul se completează reciproc. Spărgătorul de nuci și eu, așa cum se intitulează proiectul său, a fost deja prezentat în Europa, Australia, China, Emiratele Arabe și Statele Unite ale Americii, atrăgând zeci de mii de tineri în sălile de concert. Este prima pianistă din România care a cântat pe scena de la Royal Albert Hall, este considerată o vizionară a generației sale și este recunoscută la nivel internațional pentru dorința de a readuce în prim plan, de a recupera și valoriza repertoriul muzical scris de femei de-a lungul secolelor.» Sursa:
Pianista Alexandra Dariescu. Visul unui copil din Iași poate deveni coloana sonoră a unei generații
http://www.youtube.com/watch?v=aO7eD1T2Pc8
Alexandra Dariescu plays Chopin
http://www.youtube.com/watch?v=_4llC9bxUTc
Alexandra Dariescu plays Mozart Piano Concerto no 21
http://www.youtube.com/watch?v=0WxbiOgKjE4
The Nutcracker Suite, Op. 71a (Arr. Pletnev) : VII. Andante maestoso
http://www.youtube.com/watch?v=hBmmYYGYqdc
The Nutcracker and I, by Alexandra Dariescu (Russian subtitles)
http://www.youtube.com/watch?v=fEEp3ah_5ao
Scrisori din și către Basarabia
Vineri, 27 martie, o zi cu o încărcătură simbolică profundă s-au împlinit 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România, eveniment care a culminat cu Marea Unire de la 1 decembrie 1918.
Despre revenirea Basarabiei la patria mamă în 1918 și ruperea ei din nou în 1940 de către URSS am mai scris pe blog. Dar iată, mai jos, două poezii foarte frumoase și pline de simțire care exprimă regretul ruperii Basarabiei de România iar mesajul transmis de autorii poeziilor reconfirmă unitatea de neam, limbă și simțire a românilor de pe ambele părți ale Prutului:
Scrisoare din Basarabia
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
Cu vorba-mi strâmbă şi pripită
Eu ştiu că te-am rănit spunând
Că mi-ai luat şi grai şi pită
Şi-ai năvălit pe-al meu pământ.
În vremea putredă şi goală
Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
Pe mine m-au minţit la şcoală
Că-mi eşti duşman, nu frate bun.
Credeam ca un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluţit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga
Ce tare, Doamne, am fost minţit!
Cu pocăinţă nesfârşită
Mă rog iubitului Iisus
Să-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate,-am spus.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea tarziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
Aflând că frate-mi eşti, odată
Scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc şi arestată
Şi dusă-n ocnă la Sibiri.
Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimei
Ocnaşii scot şi astăzi sare
Şi nu mai dau de fundul ei.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
Scrisoare către Basarabia
Îţi scriu cu sufletul acum,
Spre tine cartea face drum,
Te-aştept surioară ca să vii
Sosi-va clipa într-o zi,
Destinul chiar de ne desparte
Cu gândul suntem mai aproape.
Din stele mici de caprifoi,
Suave flori de pe la noi,
Ţi-oi împleti albă cunună
Înmiresmată-n voal de lună…
Tu strânge-ţi pieptul într-o ie
A străbunicii lui Ilie
Cusută-n seri la şezători
În cânt de fete şi feciori.
O fotă coapsa să-ţi mângâie;
În adorare să rămâie
Chiar cei care nesocotesc
Că ai tot sânge românesc
Şi-aceiaşi ochi plini de lumină,
Nedrept e să te simţi străină!
Eu ştiu, puterile cereşti
Sparg vicleniile lumeşti.
Încinge-ţi brâul cu verbină
Şi curcubeu, în zi senină;
Cu roşii maci clipind la stele,
Mulţimi petale printre ele…
Sânziene galbene să-ţi fie
Pe portativ, o melodie
Şi flori albastre de glicină
Să-ncheie brâul de lumină.
Ne-om strânge-atunci în bătătură
Şi-om trage-n horă strigătură,
Iar doinele ne-or încânta,
Cum ştii, de la străbuna ta.
Să vii surioară, că te-aştept
Că mare dor îmi arde-n piept!
Și închei cu un nonet personal:
Basarabia primăvara
are ochi plini de lumină
și speranță de-nceput
când sub același cer
se-ntâlnesc dorul,
tradiția-n
armonii,
frați cu
frați.
Căutări în primăvară
Căutam o poezie despre ”primăvara în Basarabia” și iată rândurile următoare pe care le-am găsit :
Am căutat în continuare și două poezii minunate despre primăvară de Grigore Vieru din Basarabia actual Republica Moldova, care sunt dedicate copiilor și surprind venirea primăverii ca pe un moment magic, în care natura se trezește la viață.
Primăvara
Iese iarba luminoasă,
Rândunica vine-acasă.
Cald e soarele-n câmpie
Ca un ou de ciocârlie.
***
Cântec de primăvară
Pleacă iarna, e grăbită
Raze calde se cobor,
Aburește ca o pită
Negriciosul meu ogor.
Gem țărână și izvoare
Sub zăpadă și sub ger,
Le-a fost tare dor de soare,
Le-a fost tare dor de cer!
În câmpie cei jugaștri
Spre cer brațele-au întins,
Mii de ochișori albaștri
Poienița a deschis.
Și-i așa de primăvară
Și așa e de frumos!
Că se-ntorc pe sus cocoare
Și izvoare fug pe jos.
Despre Grigore Vieru:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru
Istoria, învățătoarea vieții
„Fără istorie nu este patrie şi fără dragoste de istorie nu poate fi dragoste către patrie” – Bogdan Petriceicu Haşdeu
„după priveliştea lumii, după minunile naturii, nimic nu este mai interesant, mai măreţ, mai vrednic de luare aminte decât istoria” – Mihail Kogălniceanu
„… felul în care ești în istorie este barometrul cel mai eficient despre temperatura morală a unui stat…” – Otilia Sava
,,Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie.” – Regele Mihai I al României
În sensul cel mai larg, istoria este știința care înregistrează evoluția umanității și a realizărilor sale pornind de la originile ei cele mai vechi până în timpurile noastre. Prin cercetarea trecutului istoricii colectează și cercetează diverse izvoare istorice cu o evaluare atentă a autenticității lor. Cuvântul istorie provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă anchetă sau investigație adică cunoaștere dobândită prin cercetare, cuvânt folosit de Herodot (c 484 î.Hr. – c 425 î.Hr.) considerat părintele istoriei, opera sa fiind considerată prima scrisă asupra lumii cunoscute în timpul său. Istoriile sale au sensul unor povestiri asupra celor cunoscute direct ori indirect de autor şi demne de a fi prezentate publicului și urmașilor marcând începuturile scrisului istoric. Interesul crescând pentru cunoașterea trecutului a fost observat mai mult ca oricând în ultimile decenii. Istoria dezvoltă sau creează celui care o studiază nu numai cunoștințe ci și aptitudini şi deprinderi intelectuale dezvoltând spiritul critic, logica devine și ea mai limpede şi mai riguroasă iar obiectivitatea o dispoziție firească.
Pentru a proiecta o imagine cât mai completă a perioadei istorice studiate istoricii au impus studierea ei pe mai multe categorii determinate de factorii sociali, culturali, politici, economici, și științifico-tehnologici, etc. punând trecutul în perspectivă pentru a înțelege factorii care au ajutat la formarea societății în care trăim dar și natura altor societăți ca popoare.
«În istorie, evenimentele au o durată care depășesc cu mult simpla temporalitate a faptelor care le constituie. Sunt ȋncărcate de percepții și sensibilități, generează o memorie. A face istorie este o practică socială, intelectuală și academică dedicată evaluării și transmiterii cunoștințelor către un public. Este, de asemenea, o „dorință de a cunoaște” și o putere care se supune unor legi, cea a mediului intelectual și savant, cea a veridicității și posibilei verificări a datelor.»
Sursa citat: https://orientromanesc.ro/2022/04/05/istoria-ca-o-poveste-2
«Obiectul cercetării istorice nu este unul static. Creaţiile materiale sau spirituale, formele gândirii umane evoluează necontenit. Dinamica dă culoare şi dramatism trăirilor omului în timp. Oamenii sunt părtaşi ai împlinirilor dar şi victime ale catastrofelor. Istoria (obiectul său de cercetare) nu este doar o frescă a progreselor omenirii, ci şi o relatare explicită a marilor neîmpliniri. Războiul, în variantele sale multiple, domină ca amploare perioadele istorice. Perioadele paşnice sunt cu mult mai rare decât acelea ce angajează tensiuni. Din acest motiv, obiectul istoriei îşi lărgeşte necontenit conţinutul. Istoria îşi propune a prezenta noi realităţi, tinde să integreze noi valori, să explice noi tragedii, unele în desfăşurare chiar sub privirile noastre. » Sursă citat: https://history.uaic.ro/wp-content/uploads/2022/02/introducere-in-istorie-m.pdf pag. 23 – 24
«Nu, timpul nu ucide, căci înaintaşii lui vorbesc prin el aşa cum spune Iorga: „prin aplecări, întorsături de spirit, îndemnuri şi putinţe de fapte”» – Sursă citat: https://uzpr.ro/15/09/2025/nu-timpul-nu-ucide-de-dorina-magarin
Triolet pentru istorie, învățătoarea vieții:
Știm că ”timpul nu ucide”
căci istoria vorbește
adevărul, clar, limpede
știm că ”timpul nu ucide”.
Fără părtinire, crede
în valori și ne servește,
știm că ”timpul nu ucide”
când istoria vorbește.
© Georgeta R. M.
Sursa foto
Câteva date istorice:
«În timpul domnitorului Munteniei Alexandru Ghica s-a instituit Leul ca monedă oficială a țării la 16 septembrie 1835 dar care nu a circulat așa cum ar fi trebuit.
Emiterea unei monede naţionale a fost una dintre primele măsuri pe care le-a luat regele Carol I imediat după instalarea sa pe tron, pentru că leul românesc a avut, încă de la început, în afară de rolul economic evident, valoarea unui simbol.
La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda naţională leul, o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur şi având 100 de diviziuni, numite bani. Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de bani erau din argint.
Prin urmărirea evoluției ascendente a leului românesc în perioada 1867-1914, putem înţelege mai bine însăşi evoluţia statului român, al cărui prestigiu a sporit constant şi vizibil în toată această perioadă.»
Sursa din: Povestea leului:
http://www.youtube.com/watch?v=HOI-Ek6Wr0w
«Arheologii de la Muzeul Național al Unirii au descoperit vestigiile porții prin care a intrat Mihai Viteazul în Alba Iulia. Poarta Sf. Gheorghe are o puternică încărcătură simbolică în istoria națională, fiind imortalizată în numeroase opere de artă românești ca locul intrării triumfale a lui Mihai Viteazul la 1 noiembrie.»
«Consiliul Național Român, care a formulat dorinţa unirii Bucovinei cu România, s-a constituit la 14/27 octombrie 1918. Bucovina fusese desprinsă din Moldova la 7 mai 1775. În 15/28 noiembrie 1918, Congresul general al Bucovinei a hotărât în unanimitate ”unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu regatul României”.» Sursa
Crezul lui Zilot Românul (pseudonimul lui Ştefan Ioan Fănuţă) ca istoric şi l-a exprimat într-o poezie celebră, intitulată chiar „Definiţia istoricului”:
„Istoric sunt, n-am frate,
N-am rudă, n-am vecin:
Stăpân am p-adevărul,
Lui cată să mă-nchin!”
Ovidiu Maitec, ”artistul care a izbutit să introducă lumina în lemn – cum îl numea Mircea Eliade”
Echilibru – Ovidiu Maitec
«Mișcarea, ritmul, lumina care există în lucrările mele, fundamental condiționate, poate să-i dea viață, sens și artistic și material și social…» din Ovidiu Maitec – Centenary
Ovidiu Maitec ”cel mai puternic urmaș spiritual a lui Constantin Brâncuși” (Mircea Eliade) este văzut ca un artist al reperelor a cărui sculpturi au viziunea modernității și amprenta atemporalității armonizând arhaicul cu modernitatea. Vezi și:
În perioada 20 iunie – 30 august 2025, expoziția Ovidiu Maitec 100 a fost găzduită de Muzeul Național Brukenthal din Sibiu – și a reprezentat o amplă retrospectivă dedicată unuia dintre cei mai importanți sculptori români ai secolului XX cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea sa.
Având o expresie și o personalitate în spiritualitatea românească, lemnul românesc reprezentat de gorun, nuc și stejar, a fost folosit de sculptor în lucrările sale, lemn în care căuta să-i pună în evidență noblețea și viziunea sa artistică. Vezi și:
https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/muzica-dans-arte/expozitia-ovidiu-maitec-100-la-muzeul-national-brukenthal-din-sibiu-din-20-iunie-id49293.html
O altă expoziție organizată de Institutul Național al Patrimoniului în parteneriat cu Fundația Maitec, prin moștenitorii artistului, Dana și Stephane Maitec în perioada 5 sept. –12 oct. 2025, o celebrare a unei moșteniri artistice, este un alt prilej de a pătrunde în universul sculptorului Ovidiu Maitec, autorul unei inovații tehnice unice în limbajul artistic al ultimului secol – perforațiile ritmice în lemn – prin care ochiuri de lumină au pătruns în peretele sculpturii. Vezi:
Galerie Ovidiu Maitec,aici:
http://www.maitec.ro/galerie-ovidiu-maitec
În încheiere un videoclip prezentat pe durata expoziției aniversare Ovidiu Maitec 100 La Muzeul Național Brukenthal din Sibiu și un triolet inspirat din creațiile artistului Ovidiu Maitec:
Ovidiu Maitec – Centenary:
http://www.youtube.com/watch?v=rEGFdY6c3zY
O filozofie dragă
dialogul cu lumina
în sculptură se încheagă,
o filozofie dragă.
Această artă intrigă,
atrage și determină
o filozofie dragă,
dialogul cu lumina.
Georgeta R.M.
Despre cititul cărților
«De fiecare dată când deschizi o carte și o citești, un copac zâmbește știind că există viață după moarte.» – Autor necunoscut
Citirea cărților cred că va rămâne întotdeauna importantă pentru că lectura rămâne o activitate esențială pentru dezvoltarea intelectuală și psihologică, oferind multe beneficii importante. Un ghid bun spre alegerea potrivită și cu folos a cărților, încă din copilărie, de către părinți, școală, profesori,… ajută pentru a avea un discernământ în alegerea cărților, a cititului în general având în vedere multitudinea cărților de tot felul și a informațiilor invadate de tehnologie. O carte în sine poate fi: ” un prieten, un învățător sau un dușman, dar cel mai important este că poate fi un ghid” mărturisește Octavian Paler.
Un om educat, cu discernământ, care citește, se documentează explorând istoria, știința, filozofia și multe alte domenii, este un om puternic pentru că cititul este cea mai eficientă armă ce poate schimba starea de lucruri nu numai în starea noastră ci chiar și cea din lume. Motive pentru care cititul este important pe:
http://www.dictie.ro/20-de-motive-pentru-care-cititul-este-important
http://www.herlitz.ro/blog/educational/de-ce-sunt-atat-de-importante-cartile-si-lectura
http://www.bucurialecturii.ro/curiozitati-despre-carti
În fiecare pagină a unei cărți putem găsim un medicament, un leac, un balsam pentru suflet care are puterea de a te face să zâmbești, să te bucuri, să râzi, să plângi, fiind total absorbit de ceea ce se întâmplă.
Pe aripile cuvintelor zburăm deasupra tărâmurilor literare cultivate de mințile altora.
Stimulând imaginația se dezvoltă abilitățile cognitive, emoționale, sociale ajutându-ne să avem experiențe noi, să cunoaștem culturi și oameni noi. Deci, cartea ca depozitar al cunoașterii generează cultură, înnobilează minți, deschide suflete și schimbă destine.
Beneficiile pentru sănătate sunt un plus important prin citirea cărților mărind durata de viață conform unor noi studii. (conform Becca R. Levy, profesor de epidemiologie la Yale) și:
Timpul pentru citit, ca și timpul pentru a iubi, extinde timpul pentru a trăi. – Daniel PENNAC (Écrivain français-Extrait de son livre Comme un roman/1992 )
Tot despre cititul cărților și aici:
https://atelier.liternet.ro/articol/5704/Andrei-Plesu/Cititul-cartilor.html
Triolete dedicate cititului cărților:
Porți spre alte universuri
cărțile sunt chei magice
spre cunoașteri, învățături,
porți spre alte universuri.
Deschid mintea, înțelesuri
noi, descoperiri vrednice,
porți spre alte universuri
cărțile sunt chei magice.
***
Mozaic de sentimente
și trăiri naște lectura,
cu momente relevante,
mozaic de sentimente.
Sunt izvoare sapiente
ce ne-mbogățesc cultura,
mozaic de sentimente
și trăiri naște lectura.
© Georgeta R. M.
Lucrări muzicale enesciene în caracter popular românesc
Capriciu românesc pentru vioară și orchestră
de George Enescu (neterminat, 1928, terminat de Cornel Țăranu)
Similară ca formă cu Sonata pentru vioară nr. 3 a lui Enescu (în caracterul popular românesc), Capriciul Românesc aduce un omagiu lăutarului popular românesc, prezentând (în compoziția pentru partea de vioară) toată bogăția de efecte tonale caracteristică lăutarului.
Schițată între 1925 și 1949, Capriciul românesc pentru vioară și orchestră de George Enescu va rămâne, în cele din urmă, neterminat. Aproape o jumătate de secol mai târziu, o parte din schițele pentru lucrarea neterminată au fost găsite printre manuscrisele compozitorului la Muzeul George Enescu din București. La insistențele violonistului Sherban Lupu, un interpret pasionat al muzicii lui Enescu, compozitorul Cornel Țăranu a acceptat provocarea de a finaliza și orchestra lucrarea. După ani de zile în care a adunat laolaltă materialul disponibil provenit din diferite surse (inclusiv Muzeul George Enescu, Biblioteca Națională a României și Biblioteca Academiei Române), Cornel Țăranu a reușit să finalizeze lucrarea, iar Capriciul românesc a avut premiera ca o compoziție extinsă în patru mișcări pentru vioară și orchestră în 1997, cu Sherban Lupu ca solist, dirijor Cristian Mandeal.
«În Caprice Roumain, Enescu-violonistul merge înapoi la rădăcinile sale, la o lume de mare puritate focloristică şi simplitate muzicală, nu fără asemănări cu Rapsodiile sale, în acelaşi timp înregistrând pentru posteritate arta pierdută a interpretării violonistice de virtuozitate a lăutarilor români. Caprice Roumain este un document viu de mare valoare istorică şi va servi drept sursă de inspiraţie pentru scriituri violonistice viitoare, în timp ce bogatul şi expresivul său conţinut muzical îl va consacra – fără îndoială – drept una dintre cele mai importante opere pentru vioară ale secolului al XX-lea.»
Sherban Lupu, din “Caprice Roumain – Cuvânt înainte” (din prefaţa partiturii)
Enescu – Caprice Roumain for Violin and Orchestra:
„Caracterul popular românesc”, a fost experimentat de Enescu în mai multe lucrări muzicale cum ar fi Impresii din copilărie, Suita sătească, Sonata a III-a, Sonata op. 26 nr. 2 pentru pian şi violoncel, Capriciu românesc pentru vioară și orchestră, Uvertură de concert – o marcă enesciană cu o pregnantă încărcătură identitară, etc.
Enescu: Concert Overture on Popular Romanian Themes, Op. 32:
Somnul, ca un leac
E tihnă caldă ca un leac
în somnul profund al nopții*
aripi de pace se desfac,
e tihnă caldă ca un leac.
Dincolo de-al lumii plac
în somn – elixirul vieții
e tihnă caldă ca un leac
în somnul profund al nopții.
© Georgeta R.M.
* Un somn bun și odihnitor noaptea nu reprezintă doar o necesitate biologică, ci contribuie la bunăstarea trupului, minții, sufletului și la un aspect sănătos. Calitatea somnului este o cheie către o stare bună de sănătate.
Cu gândul la Eminescu
Ne place mereu să-i depănăm povestea, începută ca o profeţie în miez de iarnă şi sfârşită aici, pe pământ, într-o zi de vară.
Putem să credem că Eminescu e o lacrimă vie, putem să visăm că a trecut ca un zbor în lumea umbrelor ca să ne ocrotească. Dar, în parfumul de smirnă şi aducere-aminte, el mereu ne va apărea ca să vorbească despre faptul că, înainte de toate, a fost un om, pe care destinul pământesc l-a transformat în fascinaţie dureroasă şi mit.
A vorbi despre Eminescu astăzi este ca şi cum ai încerca să mărgineşti nemărginitul. Despre el s-a spus totul şi pare imposibil să mai adaugi ceva încărcat de sensuri noi, fără a aluneca în vulgarizatoarea înşiruire de superlative cu care manualele şcolare ne-au obişnuit de-a lungul timpului.
Eminescu înseamnă o iubire tragică, veche de când lumea. Încărcătura ei de romantism, de sensibilitate, a fost adesea aruncată – de pe soclurile imaginaţiei noastre – în realitatea brută ce ne-nconjoară pe toţi. L-au divinizat şi l-au hulit şi s-a revărsat multă patimă către el, uitând că, năzuind către lumină, el a fost, înainte de orice, un om. A purtat naşterea sa ca pe un semn de bunăstare pentru neamul lui şi pentru aceasta, el a trecut prin zi, prin noapte, a iubit şi-a plâns, a visat şi s-a chinuit. (…)
«În a orelor visare
ne ești candelă aprinsă
Mi-ndrept gândul înspre tine
drag poet cu pleata ninsă
Dăruindu-ne lumină
prin frumosul din cuvânt
Versul tău spre nemurire
ne va duce rând, pe rând.»
În a gândului vroire – Vasile Luca
Poezii dedicate lui Mihai Eminescu:
„În sclipirea unui vers” și alte poezii, dedicate Eminescului, de Mircea Dorin Istrate
Motive pentru condei 